ȘTEFAN LUCHIAN – Primăvara

Curentul: Art Nouveau, 1901
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Muzeul de Artă al României, București

Ștefan Luchian a fost supranumit pictorul florilor, criticii de artă considerând că atunci când privim tablourile lui care înfățișează flori, ne putem da seama de starea sufletească și emoțiile pe care le simțea artistul când picta anemone sau crizanteme.

În anul 1901, Victor Antonescu (iubitor de artă) a comandat artistului o compoziție Art Nouveau în care să fie prezentată primăvara în mod alegoric. Primăvara este unul din cele mai îndrăgite subiecte din repertoriul iconografic occidental. Este primul anotimp al anului și reprezintă vârsta tinereții și a lipsei de griji. Luchian și-a imaginat acest anotimp reprezentat de o femeie tânără care poartă o rochie roz cu volane. Părul ei este blond, are ochii albaștri și privește frontal. Este îndrăzneață și sigură pe ea. Are podoabe în păr și pe degete și este reprezentată într-un peisaj urban, atît de drag artistului. În jurul ei sunt numeroase flori de trandafir, primăvara devenind astfel un simbol al rodniciei naturii.

Iată ce remarca criticul de artă Oscar Walter Cizek în 1945: „Florile lui Luchian par crescute într-o lume ireală, chiar dacă tușa nespus de vie a culorilor se impune privirii într-o prospețime unică. Luminile dau petalelor aripi. Luchian nu este niciodată patetic sau declamator, înfăptuind în florile lui o sonorizare, o polifonie de străluciri care se sintetizează fiindcă își au izvorul în taina unei tensiuni interioare”.

GIUSEPPE ARCHIMBOLDO – Primăvara

Curentul: Manierism, 1563
Tehnica: Ulei pe lemn
Îl poți vedea la: Academia de Arte Frumoase, Madrid, Spania

Acest tablou face parte dintr-un ciclu de patru tablouri reprezentând anotimpurile, pe care Archimboldo le-a realizat pentru curtea imperială de la Viena și Praga.

Seria anotimpurilor a fost comandată de împăratul Maximilian al II-lea pentru Augustus, Princeps Elector al Saxoniei. Maximilian al II-lea era pasionat de botanică și zoologie. Studiul florei și faunei căpătase importanță datorită călătoriilor și explorărilor întreprinse în Lumea Nouă (America), Africa și Asia în secolul al XVI-lea. Împăratul și-a transformat curtea într-un adevărat centru de studiu științific, adunând oameni de știință și filosofi din întreaga Europă. Astfel Archimboldo a avut acces la mari colecții de rarități ale florei și faunei.

Milanezul Giuseppe Archimboldo combină obiecte și elemente vegetale pentru a crea capete alegorice, pline de fantezie, demonstrând o unică fuziune a artei și științei.

Primăvara este reprezentată sub forma unei femei alcătuite dintr-o mare varietate de specii de flori și cu privirea îndreptată spre stânga. Întreaga siluetă este alcătuită din flori, pielea, chipul și buzele sunt petale de flori și boboci, părul este un buchet colorat. Un colier din margarete împodobesc gâtul, iar corpul este reprezentat de un mănunchi de frunze de toate formele. Umărul rochiei este reprezentat de o specie de varză decorativă și printre frunzele de pe piept se ridică niște fragi curajoși și un splendid stânjenel.

REGINA MARIA A ROMÂNIEI – Flori

Curentul: Art Nouveau, 1906
Tehnica: Tempera pe hârtie
Îl poți vedea la: Muzeul Cotroceni, București

Regina Maria iubea florile și pictura. În jurnalul reginei, intitulat Povestea vieții mele, ea se destăinuie cu privire la arta de a așeza culorile pe o suprafață: „Prinsesem bine meșteșugul lui Ruth Mercier în întrebuințarea culorilor diluate într-un belșug de apă, așa încât florile mele și după ce se uscau păstrau o adâncime catifelată ce amintea natura și desfăta ochii”.

Câteva din tablourile realizate de regină pot fi admirate la Muzeul Cotroceni din București.

Una din aceste lucrări este cea din fotografia alăturată și poate fi considerată un fel de autobiografie a artistei, conturată în tempera. În primul rând, pictura reprezintă crucea celtică alături de flori. Prin acest simbol, regina amintește de aparteneța ei la familia regală britanică, Maria fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Forma acestui tip de cruce, cu patru brațe egale, amintește de cele patru elemente: aer, pământ, foc și apă. Cele două axe ne trimit cu gândul la scurgerea timpului și la punctele cardinale, iar cercul face referire la viață. Ea reprezintă o sinteză intimă între creștinism și tradiția celtică.

Regina a ales culoarea violet pentru a colora florile cu scopul de a sublinia apartenența la Casa Regală a României, violetul fiind culoarea monarhiei, simbol al măsurii, realizat din albastru și roșu, amestecate în proporții egale. Această culoare simbolizează echilibrul, inteligența și iubirea, calități pe care trebuie să le posede orice membru al familiei regale.

VINCENT VAN GOGH – Părul înflorit

Curentul: Postimpresionism, 1888
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Van Gogh Museum, Amsterdam, Olanda

Van Gogh iubea pomii înfloriți și dorea să-i reprezinte în tablouri, considerându-i o emblemă a optimismului. El ajunge în Arles în februarie 1888. Vremea nu era încântătoare, dar peste două săptămâni, toți pomii erau acoperiți de inflorescențe. Atunci, el a început să lucreze la o serie de tablouri în care să surprindă aceste minunății ale naturii. Florile sunt simbolul reînvierii spirituale, o imagine estetică ce farmecă privirea după o iarnă aspră. Din cauza vântului puternic din acea primăvară, artistul a fost nevoit să înfigă șevaletul în pământ, ca să poată lucra la pânză.

Se spune că Van Gogh a realizat această pânză într-o singură zi. Iată ce scria artistul fratelui său: „Am lucrat la această pânză sub cerul deschis, perii înfloriți sub cerul albastru. Probabil cel mai bun peisaj pe care l-am realizat vreodată”.

Vincent_Van_Gogh_-_Parul_inflorit

CLAUDE MONET – Primăvara

Curentul: Impresionism, 1872
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Walters Art Museum, Baltimore, S.U.A.

Claude Monet iubea natura și felul în care culorile căpătau strălucire după o iarnă lungă. Îi plăcea să picteze „en plein air” – în aer liber – pentru a se bucura de lumina proaspătă și de culorile crude ale primăverii. Monet s-a mutat la Argenteuil, o suburbie apropiată de malul Senei în decembrie, 1871. Multe din scenele realizate de el au fost surprinse în acest loc pitoresc, conectat cu Parisul prin intermediul căii ferate. În acest tablou, artistul a fost prea puțin interesat de redarea exactă a figurii umane, ci a fost preocupat de modul în care amestecul de culori ar putea sugera efectul strălucirii razelor soarelui, filtrate printre crengi. Este surprinzător faptul că la a doua expoziție de pictură impresionistă, pictorul a schimbat titlul operei în „Femeie citind”.

În acest tablou, modelul feminin folosit esre chiar soția pictorului, Camille Monet, o adevărată muză pentru pictorul impresionist. Ea este reprezentată într-o rochie roz pal sub un arbust de liliac, citind o carte, întreaga atmosferă a pânzei transmițând un sentiment de visare și introspecție.

Din fericire, azi ne putem bucura de multe dintre pânzele sale, deoarece Monet este artistul impresionist cel mai longeviv. Două dintre operele sale pot fi admirate la Muzeul de Artă al României.

PIETER BRUEGHEL CEL TÂNĂR – Primăvara

Curentul: Renaștere, 1622-35
Tehnica: Ulei pe panou de lemn
Îl poți vedea la: Muzeul Național de Artă al României, București

Un sentiment al bucuriei adevărate se desprinde din acest tablou. Multe dintre tablourile lui Pieter Brueghel cel Tânăr surprind detalii ale vieții tăranilor flamanzi care-și îndeplinesc sarcinile de zi cu zi. Unele din operele fiului celui care a întemeiat o dinastie de artiști plastici, sunt schițe realizate după tablourile genialului său părinte. În cazul de față, lucrarea ne înfățișează în planul frontal o comunitate care lucrează în grădină, amenajând-o și plantând flori. Planul mijlociu prezintă bărbați care taie vița-de-vie și trandafirii cățărători, legând ramurile care urmează să germineze vrejuri. Altă categorie de lucrători este specializată în tunsul oilor. În planul din spate, privitorul poate observa un grup de tineri care dansează, luând parte la sărbătoare.

Brueghel ocupă o poziție importantă în istoria reprezentării peisajelor, deoarece avea o abilitate deosebită în sugerarea transformărilor provocate de anotimpuri. Acest element nu era nou. Textele de rugăciuni din Evul Mediu erau însoțite de un calendar care avea câte o pagină destinată fiecărei luni. Pe această pagină, erau zugrăvite activitățile specifice lunii respective. Astfel, în ianuarie, nobilii feudali organizau un mare festin, în februarie, țăranii tăiau lemne, în martie, lucrau pământul, în aprilie, tinerii aristocrați celebrau logodna iar în luna mai organizau concursuri de călărie etc. În arta lui Brueghel, natura însăși ocupă rolul dominant în tablouri, ca o primadonă pe scena unui teatru: felul în care sunt reprezentați copacii sau animalele dezvăluie anotimpul, iar oamenii sunt simple instrumente care apar împrăștiate într-un cadru pitoresc.

WALTER CRANE – Destinul Persefonei, Zeița primăverii și Regină a Hadesului

Curentul: Arts and Crafts / Frăția Pre-Rafaelită, 1877
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Colecție privată

Walter Crane a fost un artist englez și unul dintre cei mai iubiți ilustratori de cărți pentru copii.

În pictura aleasă, pictorul a ales să înfățișeze o temă preferată a primăverii: răpirea Persefonei, considerată în Grecia antică simbolul primăverii. Hades tocmai ce iese furtunos într-o trăsură trasă de cai negri, printr-o fisură vulcanică, din lumea subterană pe care o stăpânește. O surprinde pe Zeița Primăverii culegând narcise, flori considerate profetice. Cele trei însoțitoare ale sale o privesc neputincioase, despărțite de ea printr-o despicătură a pământului. Caii de smoală simbolizează lumea subpământeană. Persefona era fiica lui Zeus și a zeiței Demetra. Hades îi apucă mâna dreaptă și este pregătit să o forțeze să urce în trăsura infernală pentru a deveni regina lui.

Întreaga scenă fusese provocată de Eros, care, pus pe șotii, trăsese în Zeul Infernului cu o săgeată confecționată din aur. Ca urmare a acestei acțiuni, Hades se îndrăgostește de Persefona, ea fiind prima ființă pe care o zărește după ce fusese săgetat de Zeul Iubirii. Ni-l putem imagina pe Eros plasat în tabloul din fotografie, cu puțin timp înainte de episodul zugrăvit. Este interesant de observat modul în care limbajul corpului este clar și accentuat, fiecare figură pictată având o expresie facială neutră. Acest contrast conferă compoziției artistice un aspect de friză, accent urmărit de Crane în realizarea pânzei. Cei doi armăsari splendizi sunt reprezentați în galop, cu mușchii încordați, în opoziție puternică cu ființele umane conturate delicat, acesta fiind o altă trăsătură caracteristică frizei (friza este un ornament în formă de bandă orizontală cu picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli etc).

RENÉ MAGRITTE – Primăvara

Curentul: Suprarealism, 1965
Tehnica: Litografie
Îl poți vedea la: Colecție privată

Artistul de origine belgiană a devenit celebru pentru operele sale cu titluri ghidușe care îndeamnă privitorul să viseze și îl provoacă să anuleze prejudecățile sale despre percepția realității. Deseori el a pictat obiecte banale aflate într-un context bizar. Imaginarul său a influențat Minimalismul și Arta pop.

Pasărea aflată în zbor este o imagine care apare deseori în operele pictorului belgian suprarealist. Despre această operă criticul de artă Jacques Meuris spunea că: „Aici, pasărea alcătuită din frunze și ramuri de copaci pare o delicată tapiserie. Este surprinsă planând peste o pădure alcătuită din același tip de copaci din care este alcătuit corpul ei și plutește peste un cuib aflat pe un perete din piatră. Cuibul conține trei ouă. Artistul ne surprinde prin atmosfera pe care o creează cu ajutorul motivului folosit atât în cazul crângului, cît și al înaripatei din planul central al tabloului.” Efectul obținut este asemănător cu un film de cinema, în care există două planuri, fiecare mișcându-se în direcții diferite. Opera devine fluidă și prin intermediul imaginii asociate cu semnificația cuvintelor pe care privitorul le atribuie obiectelor observate.

PAUL KLEE – Primăvară în mijlocul iernii

Curentul: Expresionism, 1931
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Colecție particulară

Artistul Paul Klee a fost un pictor și grafician autodidact, născut în 1879 lângă Berna, Elveția. După ce a fost respins la examenul susținut la Academia de Arte din München în anul 1898, a călătorit în toată lumea pentru a explora diverse stiluri artistice. Era un mare admirator al operelor lui Vincent Van Gogh și Paul Cézanne, dar se afla în căutarea unui limbaj diferit al formelor. Făcând parte dintr-o familie de muzicieni, Klee cânta foarte bine la vioară, dar a decis să se dedice artelor frumoase, deoarece își dorea o meserie creativă.

Participă la cursurile de pictură organizate de Franz von Stuck în octombrie, 1900. Călătorește apoi în Tunisia, în 1914, și acolo se lasă inspirat de culorile strălucitoare și își găsește un limbaj abstract original, pe care-l căuta de mult timp. Se consideră cu adevărat un pictor.

În anul 1920 este invitat de arhitectul Walter Gropius să devină profesor la Bauhaus, Școala de Artă din Weimar, care susținea că opera de artă universală trebuie să fie o îmbinare de arte și meșteșuguri: sculptură, pictură, artizanat etc. Paul Klee, un talentat pedagog, susținea seminarele de realizare a vitraliilor și a picturilor murale.

În anul 1932 a pictat pânza din imagine, reprezentând ramuri de cireș pline de boboci. În operă, se pot recunoaște influențele stampelor japoneze și ale călătoriei pe care artistul o făcuse în urmă cu trei ani în Egipt: ramurile par niște hieroglife care își caută locul în tablou, structura lor geometrică fiind sobră. De asemenea, se pot observa primele semne ale abstractizării în stilul pictural al artistului elvețian.

DE REȚINUT: mergeți, pe cât posibil, și vedeți cu ochii voștri picturile descrise. Nicio reproducere nu se compară cu originalul. Lăsați-vă fermecați de artă!

Dacă ți-a plăcut articolul, arată-l și altora!