Cum să creștem un copil fericit?
Cum devin copiii fericiți, mulțumiți și echilibrați? Aceasta este întrebarea-cheie pentru orice părinte. Este simplu de îndeplinit. Oferă-i multă dragoste.
Este firesc faptul că părinții își doresc întotdeauna tot ce este mai bine și mai bun pentru copiii lor. Pe lângă sănătate și dragoste, le doresc celor mici să găsească sentimentul denumit fericire. Acest tip de emoție reprezintă un cumul de elemente: mulțumire, siguranță, acceptare de sine și se poate asemăna cu un șir de pietre prețioase ce pot fi culese în drumul spre maturitate. Parcursul spre viața de adult poate fi asemănat cu treptele pe care le urcă un copil în procesul de creștere.
Desigur că fiecare copil este diferit și are modalități unice de a reacționa la provocări, dar poți citi pașii pe care i-am detaliat pentru tine mai jos și, dacă faci un mic exercițiu de conștientizare, reușești să aplici sfaturile ca să înregistrezi progrese în ajutorul dat copilului tău.
Și noi, oamenii maturi, avem zile când ne este greu să ne mobilizăm, însă trebuie să mergem la serviciu și să ne ocupăm de treburile zilnice chiar dacă nu suntem mereu binedispuși și ne confruntăm deseori cu situații stresante. Este greu să găsim resurse interioare care să ne permită să putem petrece timp de calitate cu cei mici, dar vă sfătuim să inspirați adânc și să vă concentrați la câteva reguli simple.
Suntem cu toții conștienți de faptul că este normal ca orice copil să facă diverse năzbâtii și ne întristează, dar trebuie să ne amintim că nimeni nu e perfect.
# Ajută copilul să-și dezvolte inteligența emoțională. Inteligența emoțională influențează starea de sănătate, capacitatea de a fi fericit, dezvoltarea empatiei și abilitatea de a comunica corect, factor important pentru dezvoltarea unor relații armonioase. Acest tip de inteligență este reprezentat de relația pe care fiecare individ o are cu el însuși și felul în care se raportează la ceilalți. În această ecuație sunt incluse: abilitățile de comunicare, compasiunea și politețea. Părinții pot ajuta copii să-și dezvolte inteligența emoțională, stimulându-i să descrie cum se simt în anumite situații, cum se descurcă în momente delicate. Copiii pot descrie ceea ce au simțit, folosind diferite animale ca metaforă pentru a defini starea pe care le-a provocat-o o anumită întâmplare: m-am simțit ca un șoricel sau parcă eram un tigru. Copiilor le face plăcere să joace diverse roluri și acest lucru îi poate ajuta să își identifice emoțiile și să le înțeleagă. De asemenea, un mic ritual de recunoștință întărește inteligența emoțională a copilului și poate deveni începutul unei zile reușite.
# Petrece timp împreună cu cel mic. Micile cadouri pe care le cumperi sunt lucruri materiale care îl pot încânta pe orice copil, dar bucuria de lungă durată este generată de experiențele trăite: să învățăm copilul să se bucure de timpul petrecut în natură, să ne jucăm cu el, să râdem împreună cu el, să construim împreună cu el, să planificăm cu el obiceiuri plăcute: de exemplu, în fiecare sâmbătă mergem cu el în parc sau pregătim împreună o prăjitură.
# Procesul de învățare presărat cu emoții plăcute este calea spre fericire. O viață lipsită complet de griji nu este posibilă. Sărăcia, divorțul, notele scăzute sau maladiile de orice fel sunt bariere cu care copiii sunt nevoiți să lupte. Cu toate acestea, este posibil să găsiți un drum creativ care poate ajuta băiatul sau fetița să treacă peste aceste obstacole. Dacă vrei să ai un copil mulțumit, trebuie să îi acorzi sprijin neîntrerupt și să cultivi relații pline de emoție pozitivă. Acesta este drumul corect pe care îl poate urma cel mic pentru a deveni un adult echilibrat și fericit.
#Arată-i copilului că ești mândru de reușitele lui. Demonstrează-i copilului cât de mult îl iubești. Desigur că este necesar să corelezi acest comportament cu reușita de orice fel pe care o înregistrează cel mic. Prin mici gesturi poți demonstra fiului sau fiicei că ești o mamă / tată foarte mândră / mândru. Aceste obiceiuri vor avea un efect deosebit și vor transmite mulțumire, o stare de echilibru și încredere în propria intuiție.
# Copilul devine independent printr-o educație echilibrată. Dezvoltarea este un proces unic, deoarece fiecare copil este diferit, fiind înzestrat cu anumite talente. Cei mici sunt încântați atunci când părinții le stimulează aptitudinile. De aceea, este indicat ca adulții să nu irosească talentele copiilor, încercând să le impună propriile dorințe, ci să le dea posibilitatea celor mici de a face propriile descoperiri în legătură cu îndemânările înnăscute. În același timp, este indicat să ai grijă să dirijezi copilul către responsabilități și activități adecvate vârstei, deoarece dacă presezi copilul să preia responsabilități destinate oamenilor maturi, acest lucru poate să afecteze procesul de creștere în aceeași măsură în care o poate face răsfățul excesiv.
#Siguranța este o parte componentă a relației părinte – copil. Calitatea de părinte te obligă să ai grijă de sănătatea copilului tău. Învață-l pe cel mic să aibă grijă de sănătatea lui, dându-i indicii despre importanța activității fizice și a alimentației adecvate. Practicarea sportului dezvoltă spiritul de echipă și conștientizarea propriului corp.
#Formulează reguli și limite clare. Pentru un copil, lumea este un mediu haotic. Ajută-l pe cel mic să se orienteze prin stabilirea unui set de reguli și a unui program fix. Mai devreme sau mai târziu, adolescenții vor stabili limite pe care le vor impune celorlalți. Un copil, însă, este foarte mulțumit când îndeplinește o serie de sarcini și simte ulterior un sentiment de împlinire deosebit.
Îngrijește-te de siguranța urmașilor tăi, încredințează-le suficientă libertate, dar nu le îndeplini toate dorințele. Bucuria este un proces care trebuie învățat și prețuit. Fii un model pentru cei mici și un partener de joacă. Oferă-i celui mic tot ce ai mai bun și vei fi răsplătit cu un copil fericit.
Articole din aceeași categorie:
De ce sunt importante muzeele în educația copiilor
Dacă ți-a plăcut articolul, arată-l și altora!