15 Picturi pe care trebuie să le cunoști

Madonna del Prato

Curentul: Renaștere
Tehnica: Ulei pe lemn
Îl poți vedea la: Kunsthistorisches, Viena, Austria

„Madonna del Prato” sau ”Madonna pe pajiște” este o pictură a maestrului renascentist italian Rafael Sanzio, realizată în anul 1506.

Rafael este considerat pictorul Madonelor suave, atât de celebre, încât abia ne amintim că sunt niște picturi. Imaginea Sfintei Fecioare creată de el, a fost adoptată de generații la rând, la fel ca imaginea Creatorului imaginată de Michelangelo. Tabloul propus propune privitorului o compoziție piramidală și folosește tehnica clarobscurului, un amestec de lumină și umbră care adaugă volum și adâncime personajelor de pe suprafața pânzei. Conturul chipurilor și naturalețea lor, umbrele delicate, volumul corpului acoperit de o mantie suplă, gestul tandru și ferm al brațelor care îl susțin pe pruncul Isus contribuie la o impresie de echilibru perfect. 

Buchet de flori

Curentul: Baroc
Tehnica: Ulei pe lemn
Îl poți vedea la: Muzeul de Artă al României, București, România

Găsiți în fotografie „Buchet de flori”, capodoperă a maestrului flamand Jan Brueghel cel Bătrân, realizată în anul 1606. Jan Brueghel a fost supranumit „Brueghel de catifea” datorită faptului că a ilustrat deseori în pânzele sale peisaje paradisiace sau vase cu flori, datorită culorilor pastelate pe care le folosește cu predilecție în tablourile sale, pentru maniera delicată a tușelor sale dar și pentru strălucirea catifelată a culorilor pe care le folosea. Pasiunea pentru aceste ornamente colorate duce la apariția „limbajului florilor” în Epoca Victoriană (secolul al XIX-lea în Anglia)”, un cod prin care îți exprimai sentimentele față de o persoană din anturajul tău. Despre primul tablou în care pictase un buchet de flori, Jan Brueghel a spus „Nu cred să se mai fi pictat vreodată atâtea flori rare și variate. La iarnă vor fi o priveliște frumoasă: unele culori vor ajunge aproape ca în natură” (scrisoare către cardinalul Federico Borromeo).

Aici puteți afla mai multe despre acest tablou.

Persefona

Curentul: Prerafaelit
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Muzeul Tate, Londra, Regatul Unit

„Persefona (Proserpina)” este opera maestrului britanic Dante Gabriel Rossetti, realizată în stil prerafaelit în anul 1874 și expusă la Muzeul Tate din Londra.

Persefona este zeița florilor și a lumii vegetale din mitologia greacă. Proserpina este numele latin al aceleiași zeițe prezentă în imaginarul mitologic roman. Ea dispare toamna și revine primăvara pe pământ. Toamna coboară în Hades, Ținutul întunecat al umbrelor, și vegetația dispare odată cu ea. Fructul de rodie este simbolul ei și, totodată șiretlicul pe care l-a folosit Zeul umbrelor pentru a păcăli preafrumoasa zeiță să se reîntoarcă în tărâmul întunecat în fiecare an pentru a petrece împreună cu el toamna și iarna. În tablou este reprezentată zeița florilor, un ideal prerafaelit, curent artistic care reia modelele picturale anterioare lui Rafael, redând pe pânză personaje grațioase care trăiesc într-o lume a reveriei.

Frumoasa din pictură ține în mână o rodie și expresia ei melancolică reflectă dorul pentru viața pe care trebuie să o lase în urmă. Culoarea predominantă este verdele închis, care ne duce cu gândul la Lumea umbrelor lui Hades. Tabloul este impregnat de simboluri. Iedera care apare în partea stângă reprezintă amintirile zeiței și dorința ei de a reveni în lumea pământeană. Persefona este stăpână peste simțul mirosului iar lampa pentru uleiuri aromate scoate în evidență această însușire. 

Fata cu cercel de perlă

Curentul: Baroc
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Mauritshuis, Haga, Olanda

Găsiți în fotografie „Fata cu cercel de perlă”, supranumită și „Mona Lisa Nordului”, pictură a maestrului olandez Johannes Vermeer, realizată în anul 1665 și aflată în colecția muzeului Mauritshuis din Haga. Misterul care înconjoară acest tablou, a inspirat artiștii să îl transforme într-o carte și într-un film cu același nume. Artistul contemporan Banksy a recreat lucrarea și a adaptat-o secolului nostru, într-un graffiti.  

Fata din tablou este pictată pe un fundal negru, fapt care îi conferă un intens efect tridimensional; îi putem observa profilul, ne privește direct, are buzele întredeschise, ca și cum se pregătește să vorbească. Personajul feminin din tablou își înclină capul într-o parte, pierdut în gânduri, dar privirea lui este pătrunzătoare. Turbanul albastru creează un contrast interesant cu materialul galben. Vermeer a folosit culori simple pentru acest tablou, cu foarte puține tonuri. Rezultatul este uimitor, deoarece numărul de culori fiind mic, se creează profunzime și umbre. Turbanul fetei conferă un efect exotic dar obiectul care captează lumina este perla în formă de lacrimă cu străluciri aurii care atârnă de urechea femeii din tablou.  Vermeer este un pictor misterios: se cunosc foarte puține lucruri despre viața lui, motiv pentru care a fost supranumit „Sfinxul din Delft”. S-au păstrat mai puțin de 50 de tablouri pictate de artistul născut în orașul olandez Delft. Puteți citi mai multe pe Google Arts & Culture.

Doamna cu hermină

Curentul: Renaștere
Tehnica: Ulei pe panou de lemn
Îl poți vedea la: Muzeul Național, Cracovia, Polonia

„Doamna cu hermină” este una dintre lucrările realizate de maestrul italian Leonardo da Vinci în anul 1490. Observați delicatețea chipului, grația mâinilor și coafura tinerei de 16 ani înfățișată în tablou: două şuviţe prinse sub bărbie, părul acoperit de un voal cu margine aurie brodată și fixat cu o panglică neagră. Tânăra pictată de Leonardo este Cecilia Gallerani, cunoscută la curtea Ducelui din Milano pentru înzestrările ei intelectuale, muzicale și literare. Pictorul renascentist este cunoscut pentru tehnicile lui: clarobscur (utilizarea unor contraste puternice pentru a crea o imagine tridimensională) și sfumato (tehnică picturală prin care se modifică gradual tonurile, în special în jurul ochilor și a gurii, procedeu care dă un aer misterios personajelor din tablouri). „Doamna cu hermină” dezvăluie genialitatea lui Leonardo da Vinci de a creiona detaliile anatomice: tendoanele mâinii drepte și delicatețea pielii sau modul desăvârșit în care sunt conturate unghiile.

Hermina, cu blana ei albă, este un simbol al purității și virtuții, dar este legat și de Ducele Milanului, Ludovico Sforza, unul din susținătorii lui Leonardo, care primise „Ordinul Herminei” și folosise animalul amintit pentru blazonul familiei. De ce ținea Cecilia o hermină în brațe? Pentru că numele ei de familie, Gallerani, deriva din grecescul „galee” care înseamnă „hermină”.

Primăvara

Curentul: Renaștere
Tehnica: Tempera
Îl poți vedea la: Muzeul Uffizi, Florența, Italia

„Primăvara” (La Primavera), realizată între anii 1477 – 1482, este o lucrare artistică ce aparține maestrului renascentist Sandro Botticelli. Personajele care apar în tablou sunt (de la dreapta la stânga): zeul Zefir care o atinge pe nimfa Chloris și o transformă în Flora, zeița care germinează flori, în centru o găsim pe Venus (Afrodita), zeița frumuseții, deasupra plutește micul Cupidon, Cele trei grații și zeul Mercur (Hermes) care alungă norii cu ajutorul caduceului. Se spune că pentru zeul Mercur a fost folosit ca model Giuliano de’ Medici. Sandro Botticelli apare ca personaj în cartea „Eu, Mona Lisa” de Jeanne Kalogridis, o ficțiune istorică despre dragoste și artă. Aici puteți citi și vedea detaliile din tablou.

La scăldat în Asnières

Curentul: Neoimpresionism
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: The National Gallery, Londra, Regatul Unit

Puteți admira o imagine artistică ce ne duce cu gândul la malul mării: „La scăldat în Asnières”, pe care maestrul Georges Seurat a realizat-o în anul 1884, pe când avea doar 25 de ani. Seurat descria orașul Asnieres, locul unde și-a început ucenicia, ca spațiul „unde lumina e mai catifelată şi mai minunată”.

Pictură care a fost prezentată și remarcată pentru prima oară la Salonul Independenților din Paris, 1884, deoarece nu a fost acceptată de comitetul de selecție la Salonul oficial. Nucleul ascuns al operei lui Seurat stă în obsesia pentru condiția trecătoare a omului. Pictorul avea să descopere ulterior tehnica pointilismului: descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe, care îmbinate într-un mozaic, redau tonuri și nuanțe de culoare. Tabloul pe care îl puteți admira în fotografie are o lungime de 3 metri și o înălțime de 2 metri și aparține curentului artistic neoimpresionist. „Arta lui Cezanne şi a lui Seurat a avut un rol hotărîtor. Datorită ei cîţiva artiști, puţini la număr, au început să mediteze asupra adevăratului sens al picturii, descoperind sub aparenţele efemere jocul constant al raporturilor” – critcul de artă Jean Metzinger, 1905.

Cuccagna, țara bunătăților

Curentul: Renaștere
Tehnica: Ulei pe panou de lemn
Îl poți vedea la: Muzeul Alte Pinakothek, München, Germania

Lucrarea „Cuccagna, țara bunătăților” se află în colecția Muzeului Alte Pinakothek din München și este capodopera maestrului flamand Pieter Bruegel cel Bătrân realizată în anul 1567. Ne aflăm într-o țară fantastică unde oamenii se relaxează, pot mânca orice poftesc și se bucură de viață în fiecare zi. Legenda spune că pentru a ajunge în acest tărâm fantastic trebuie să faci un tunel într-un munte de porridge de hrișcă: observăm în partea dreaptă a tabloului un om cu lingura în mână care aterizează în ținutul legendar Cuccagna. Umorul vizual este transmis de pictor printr-o invenție haioasă: observați în partea de jos a tabloului un ou parțial decojit care are două piciorușe pentru a se putea plimba printre oamenii care ar dori să-l transforme într-un prânz delicios.

Portretul unei tinere femei

Curentul: Renaștere
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Gemäldegalerie, Berlin, Germania

Alăturat găsiți fotografia după opera „Portretul unei tinere femei”, pictură a maestrului renascentist Sandro Botticelli, realizată în anul 1475 și aflată în Muzeul de artă din Berlin. Modelul folosit de pictor e Simonetta Vespucci, despre care se spune că era cea mai frumoasă femeie din Florența, motiv pentru care era poreclită „la bella Simonetta”. Dacă privim cu atenție tablourile lui Botticelli, putem observa că multe din personajele lui feminine seamănă cu Simonetta, ceea ce o transformă pe tânără într-o adevărată muză. Artistul o iubea atât de tare, încât a poruncit să fie îngropat lângă mormântul ei.

Se spune că Giuliano de Medici s-a îndrăgostit și el de acestă superbă femeie imediat ce a văzut-o și i-a făcut un cadou special: un tablou de-al ei pictat de Botticelli (acesta este porecla artistului, tradusă „butoiașul” și vă puteți imagina singuri care era motivul acestui alint) pe care scria cu litere mari: „Celei neasemuite”. Simonetta atrage privirile și prin coafura ei complexă, prin împletiturile complicate ale șuvițelor și sutele de perle ce îi împodobesc podoaba capilară. Femeia pare o nimfă, o creatură magică a apelor sau a pădurii și ne-o putem imagina ușor fiind frumoasa prințesă care participă la un bal dintr-o poveste.

Grădină cu floarea-soarelui

Curentul: Art Nouveau
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Muzeul Belvedere, Viena, Austria

Opera „Grădină cu floarea-soarelui”, pictură a maestrului austriac Gustav Klimt, este realizată în anul 1908 și se află în colecția Muzeului Belvedere din Viena. Florile înalte au siluetele unor oameni. Artisul vrea să sublinieze că viața vegetală există independent de intervenția omului și surprinde cu plăcere abundența naturii și caracterul ei sălbatic.

Pânza transmite privitorului un sentiment profund de veselie. Pictorul folosește liniile oblice pentru a lega primul plan de fundal. Florile sunt zvelte, par să iasă din cadrul ramei și sunt zugrăvite în culori luminoase. Plantele sunt integrate ingenios cu ajutorul unei paletă rafinate de culori și atrag atenția prin echilibrul impus de pajiștea de smarald.  

Pentru artist, floarea-soarelui are o aură mistică despre care criticul de artă Ludwig Hevesi spunea: „Gustav Klimt a pictat o singură tulpină de floarea-soarelui în amestecul colorat de plante și pare o zână îndrăgostită, iar crinolina ei verde curge pe iarbă cu o licărire tulburătoare. Chipul florii, atât de întunecat și misterios, încadrat de cercul auriu, are o semnificație cosmică pentru pictor. Oare nu chiar așa arată o  eclipsă de soare?” 

Pe Gustav Klimt îl putem admira și în România. El a realizat între anii 1879 – 1886 numeroase lucrări artistice pentru decorarea reședinței regale de vară de la Palatul Peleș din Sinaia: sala de teatru și plafonul holului de onoare.

Meninele

Curentul: Baroc
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Muzeul Prado, Madrid, Spania

„Meninele” au fost pictate de maestrul spaniol Diego Velázquez în anul în 1656. Personajele zugrăvite privesc direct, pentru a-l provoca pe cel care le vede să le descopere secretele. Tabloul o înfățișează în centru pe micuța infantă (fiica regelui și a reginei) Margarita înconjurată de menine, adică domnișoarele de onoare, iar noi, privitorii, vedem scena prin ochii cuplului regal: regina Mariana a Austriei și regele Filip al IV-lea, care apar reflectați în oglinda din spatele camerei. Pânza pictată ne dezvăluie și portretul pictorului Velázquez care amestecă niște culori pentru a le folosi în tabloul așezat pe șevalet. Mulți dintre criticii de artă consideră că maestrul subliniază în această pânză diferența dintre iluzia artei și realitatea vieții. În același timp, Meninele sunt considerate un rezumat al vieții lui Diego Velázquez: conține singurul său autoportret, unde se plasează în mijlocul figurilor curții regale și a unor obiecte prețioase care par să-l reprezinte pe el și arta lui. Modul în care pictorul folosește culorile este ingenios: se ghidează după simțul diferențierii culorilor calde și reci și posibilitatea de a obține gradația nuanțelor prin contrast. Preferă să nu folosească roșu aprins, ci să creeze iluzia lui optică. Priviți cu atenție funda roșie care apare pe rochia infantei și veți observa că nuanța strălucitoare de roșu reiese prin contrast cu griuri și prin mica pată galbenă adăugată peste culoarea inițială.  

Pânza surprinde și prin dimensiunile ei generoase: 3,18 metri x 2,76 metri. Cei de la Ted-ed au un videoclip scurt dedicat Meninelor cu subtitrare în limba română. Merită văzut!

Autoportret

Curentul: Renaștere
Tehnica: Ulei pe placaj
Îl poți vedea la: Muzeul Belvedere, Viena, Austria

În imagine găsiți un autoportret pe care maestrul german renascentist Albrecht Dürer l-a  realizat în anul 1500. Artistul încearcă să demonstreze că pictura renascentistă germană poate să concureze cu cea italiană. Chipul înfățișat în tablou are asemănări cu reprezentările de pe icoanele medievale și este schițat în așa fel încât să îl reprezinte pe Isus Mântuitorul. Acest tip de imagine sugerează rolul sacru al pictorului. Mai mult, s-a descoperit că în ochiul drept al lui Dürer, așa cum este el reprezentat în acest autoportret, se reflectă o fereastră, ceea ce amintește privitorului faptul că ochiul este considerat „oglinda sau fereastra sufletului”. Dacă ne amintim că în anul în care a fost realizat tabloul singurele oglinzi disponibile erau mici și convexe (cu suprafața curbată), putem intui cât de greu a fost pentru pictor să își reprezinte în ulei chipul reflectat în oglindă și ce tehnică extraordinară stăpânea. 

Mai multe resurse.

Tânără femeie în verde

Curentul: Art Deco
Tehnica: Ulei pe placaj
Îl poți vedea la: Musee National d’Art Moderne / Centre Pompidou, Paris, Franța

Lucrarea „Tânără femeie în verde” este o pictură realizată în anul 1929 de maestra de origine poloneză Tamara de Lempicka. Tamara de Lempicka a realizat multe portrete ale celebrităților contemporane, devenind un fel de artistă a starurilor. Femeia înfățișată în tablou are un aer sofisticat, pare o aristocrată reprezentată într-un peisaj urban iar pictorița subliniază foarte subtil adierea vântului prin conturarea cutelor rochiei și gestul prin care frumoasa tânără își ține pălăria pentru a nu fi suflată de vânt. Tabloul aparține curentului artistic denumit Art Deco: desenul precizează contururile, accentuează volumele geometrice, suprafața picturală este perfect lisă iar compoziția este simetrică și monumentală. Dacă am adus aminte de curentul Art Deco, vă amintim că în București putem admira o splendidă statuie realizată în stilul Art Deco de sculptorița română, de origine rusă, Lidia Kotzebue: statuia Aviatorilor. Acest monument dedicat eroilor aerului a câștigat un concurs de sculptură și astfel a putut fi realizat. Proiectul câștigător a fost ales în detrimentul celui realizat de celebrul sculptor Dimitrie Paciurea.

Nuferi

Curentul: Impresionism
Tehnica: Ulei pe pânză
Îl poți vedea la: Neue Pinakothek, München, Germania

„Nuferi” (Nympheas) este una din picturile maestrului impresionist Claude Monet, realizată în anul 1915 și aflată în colecția Neue Pinakothek din München.

Pentru pictorul care a dat numele curentului impresionist, peisajele lacustre au devenit un fel de obsesie. El încerca să surprindă caracterul schimbător al luminii naturale și al culorii, până când cele două elemente se amestecau, dizolvând reperele spațiale. Prin amestecul dintre suprafața apei și cer, Monet, care a dedicat ultima parte a carierei sale realizării unor numeroase tablouri cu nuferi (între anii 1914 – 1926), reușește să imprime cu tușele lui o atmosferă de echilibru și de liniștite desăvârșită.

O experiență de neuitat este vizitarea Musee de l’Orangerie din Paris, unde sunt expuse imense picturi cu nuferi în camere ovale de aproximativ 200 de metri pătrați. Picturile realizate de Claude Monet înfățișează nuferi, sălcii, reflexii ale copacilor sau ale norilor. Pictorul însuși spunea despre aceste pânze uriașe, care surprind lumina tremurătoare a razelor de soare strecurându-se printre frunzele copacilor și sclipind în apă, că ele „creează iluzia unui întreg fără limite, a unei întinderi de ape fără orizont”.